
Tricou Copil Clasic - Profesor
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Profesor este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Moscow
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Moscow este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Nairobi
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Nairobi este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Rio
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Rio este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Tokio
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Tokio este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Rio Face
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Rio Face este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Helsinki
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Helsinki este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - El Profesor Face
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii El Profesor Face este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Denver
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Denver este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Berlin Face
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Berlin Face este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Stockholm
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Stockholm este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Lisbon
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Lisbon este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Tokio Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Tokio Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Rio Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Rio Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Oslo
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Oslo este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Moscow Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Moscow Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Helsinki Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Helsinki Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Denver Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Denver Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Nairobi Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Nairobi Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Berlin Masca Dali
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Berlin Masca Dali este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Primer
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Primer este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Urban
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Urban este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Target
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Target este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.

Tricou Copil Clasic - Symbol
64,00 lei
Tricourile pentru copii sunt poate unul dintre cele mai importante articole din garderoba acestora, și având în vedere numeroasele aventuri prin care cei mici trec zi de zi este ideal ca acestea să fie într-un număr cât mai mare. Astfel, alegerea unui tricou personalizat este una dintre cele mai bune decizii, atunci când suntem în căutarea unor produse specifice pentru copii. Aceștia prețuiesc mai mult lucrurile care îi reprezintă, iar din punct de vedere estetic, cu certitudine veți fi surprins de aspectul drăgălaș al itemilor de acest fel.
Puteți apela la aceste tricouri și atunci când doriți să faceți un cadou unui prichindel, pentru că mai mult ca sigur se va bucura nespus de un asemenea dar.
Tricoul personalizat pentru copii Symbol este realizat dintr-un material de excepție, potrivit pentru pielea sensibilă a celor mici. Densitatea materialului este de 160 g/m², ceea ce asigura și o rezistență în timp și siguranța și protecția celui mic. De asemenea, toate tricourile sunt prevăzute cu o serie de cusături laterale, în timp ce tivul gulerului este confecționat din material raiat 1:1, cu adaos de 5 % elastan. Interiorul acestuia prezintă bandă de întărire din același material de bază, iar la nivelul umerilor este aplicată o cusătură de întărire, pentru stabilitate.